joi, 9 ianuarie 2014
Învaţă-te să dăruieşti!
Îngrijirea bolnavilor şi curăţirea de păcat au fost accentuate încă din Vechiul Testament prin: îndemnul de a cerceta pe bolnavi („Nu te teme a cerceta pe bolnavi, că pentru aceste fapte vei câştiga iubirea” - Ecclesiastul 7, 37) şi sfatul de a recurge la ştiinţa medicilor, care este de la Dumnezeu („Şi doctorului dă-i loc, că şi pe el l-a făcut Domnul […] că şi el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă” - Înţelepciunea lui Iisus Sirah 38, 12, 14). În prezent, întrucât omul a slăbit relaţia sa cu Dumnezeu, este necesar să unim mai mult ştiinţa cu spiritualitatea, arta medicală cu rugăciunea, cuvântul bun cu fapta caritabilă, grija pentru sănătatea noastră, inclusiv morala, cu grija pentru sănătatea celor din jurul nostru şi a celor mai departe de noi. Pentru realizarea acestui demers este nevoie şi de o cooperare mai intensă a Bisericii cu diferite instituţii, fundaţii şi organizaţii umanitare. În acest cadru se înscrie proiectul „Învaţă-te să dăruieşti” organizat de Prof. de religie Nuţa Liche alături de Prof. înv. primar Alina Vasile (Liceul Teoretic Roznov) şi Pr. Dr. Iulian Vasile (parohia Chintinici) la Centrul pentru persoane vârstnice Roznov. Au răspuns cu dragostea lor sinceră elevii clasei a IV-a B şi a VII-a B, care s-au implicat cu multă dăruire, de fiecare dată când s-a desfăşurat această activitate: concert de colinde şi daruri pentru cei suferinzi. Lacrimile de bucurie ale bolnavilor, amabilitatea personalului medical, dar şi atmosfera sufletească emoţionantă, în care cunoaştem viaţa în latura ei jertfelnică, ne fac să revenim mereu cu drag!
miercuri, 8 mai 2013
Cercul de pictură Trepte spre Lumină (Roznov, ediţia a III-a, 2013)
Proiectul „Trepte spre lumină” (ediţia III)
s-a desfăşurat la nivelul Liceului Teoretic Roznov, în parteneriat
cu Parohia Chintinici (Roznov). Organizatorii proiectului au fost prof.
religie Nuţa Liche (pictor bisericesc), prof. înv. primar Alina Vasile, pr.
paroh Iulian Vasile, iar coordonatori Directorii Liceului prof. Oana Ilarie şi
prof. Ioan Stroea.
Activitatea a constat în pictarea unor
icoane pe sticlă şi a realizarea unor imagini religioase de către elevi din
ciclul primar, ce s-a desfăşurat în săptămâna dedicată activităţilor
extraşcolare.
În prima zi din Săptămâna Mare activitatea
s-a încheiat cu susţinerea unui recital de poezii şi cântece religioase, apoi cu
prezentarea expoziţiei de icoane. La finalul programului, elevilor participanţi
li s-au înmânat diplome şi pachete cu dulciuri din partea Parohiei Chintinici.
Directorul Liceului
prof. Oana Ilarie a felicitat participanţii pentru clipele emoţionante trăite
şi i-a încurajat să continue această frumoasă tradiţie în spaţiul şcolii.
marți, 23 aprilie 2013
,,INVATA-TE SA DARUIESTI...’’
,, Cu un banut daruit, poti
cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este
atat de plin de iubire. Daca n-ai nici macar
acel banut, atnci da un pahar cu apa rece’’(Ioan Gura de Aur).
Perioada sarbatorilor crestine
este speciala. Nu este doar o justificare pentru excese, o scuza pentru a ne
rasfata, un motiv pentru a petrece. Aceasta perioada este in esenta altceva,
este o perioada pentru a darui, un timp pentru a face bine si a-l petrece in
familie.
In preajma sarbatorilor, este
necesar sa aducem bucurie celor mai putin fericiti, acelor oameni striviti de
greutatile vietii, care zambesc din ce in ce mai putin, acelor bolnavi care se
zbat singuri in neputinta. Pentru ei si in acest an, un grup de copii din
clasele a III a B si a VI a B, indrumati de prof. Nuta Liche si Alina Vasile,
au daruit din putinul lor. Bucuria celor care au daruit a fost mare,
precum si bucuria celor care au primit.
Dumnezeu sa ne ajute sa mai
putem aduce bucurie in sufletele oamenilor si altadata.
Profesor Coordonator Proiect,
Nuta Liche
Ce inseamna a darui?
Daca e sa definim sensul cuvantului ,,
a darui’’, acesta insemana a acorda, a da sau a face cuiva un dar.
Aceasta ramane totusi o definitie, eu
insa va voi spune din suflet ca bucuria pe care o ai cand daruiesti este mai
mare decat atunci cand primesti.
Daca tu daruiesti ceva cu inima
deschisa, vei primi mai tarziu inzecit. Sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu ti-a
dat la nastere o multime de daruri, dar in primul rand ti- a daruit viata, apoi
ti-a daruit bunatatea. Bunatatea este dispozitia sufleteasca care ne face sa
uitam de noi insine in folosul si spre binele altora. Lumina din suflet este
aceea care si in ceata drumului gaseste calea ce incalzeste si cele mai reci
viscole. Bucuria de a impartasi cu cei
dragi sentimentele, momentele de intelepciune, sclipirea magica care este
ascunsa intr-o incapere a sufletului, se regaseste in fiecare om. Daca nu o
aveti cautati-o! Si de nu o gasiti, nu va intristati, aceasta se regaseste in
faptele bune pe care le faceti!
Inainte de a adormi sa va intrebati:
Cati oameni fericiti am vazut eu azi? sau cati oameni am ajutat eu azi? Cand
daruiti sa nu va ganditi la rasplata, ci doar la bucuria de a darui si la
binele facut. Cand faci fapte bune, bucuri oamenii, dar cea mai mare bucurie o
faci lui Dumnezeu care este fericit ca exista oameni care nu au uitat de
darurile pe care le-au primit.
Multumesc tuturor........Daniela Popa,
clasa a VI a B
duminică, 8 aprilie 2012
Cercul de pictură Trepte spre Lumină (Roznov, ediţia a II- a, 2012)
In cadrului activităţii cercului de pictură Trepte spre Lumină derulate în săptămâna Şcoala Altfel, care s-a desfăşurat în parteneriat între următorii organizatori:
- preot Iulian Vasile (activitate desfăşurată cu elevi din parohia Chintinici);
- profesoara de religie Nuţa Liche (activitate desfăşurată în cadrul proiectului educaţional Trepte spre Lumină);
- profesoara învăţământ primar Alina Vasile (activitate desfăşurată în cadrul proiectului Atelierul plăsmuirilor literar-artistice: Şcoală a devenirii umane).
La activitate au participat un număr de 32 elevi din ciclul primar şi gimnazial. Manifestarea s-a încheiat cu susţinerea unui recital de poezii şi cântece religioase, prezentarea unei scenete, apoi expoziţia de icoane. La finalul programului, elevilor participanţi li s-au înmânat diplome şi pachete cu dulciuri, din partea parohiei.
Activitatea a fost coordonată de către director prof. Elena Socol şi director adjunct prof. Ioan Stroea.
miercuri, 21 decembrie 2011
Sfântul Nicolae-prietenul şi ocrotitorul copiilor
În cinstea marelui ierarh al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni- Sfântul Nicolae, elevii clasei aV-a B, de la Grupul Şcolar Roznov, sub îndrumarea prof. de religie, Liche Nuţa, au evocat în cadrul Comisiei Metodice Religie şi Arte, personalitatea şi activitatea acestui iubit şi cunoscut sfânt, care străluceşte pe cerul credinţei noastre ortodoxe.
Elevii au vorbit despre viaţa şi minunile săvârşite de Sf. Nicolae şi au înţeles că el reprezintă un model de perseverenţă şi dreaptă credinţă, de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, mai ales de cei aflaţi în suferinţă, precum şi un îndemn de a fi mai buni, mai generoşi şi mai darnici.
Urmând pilda luminoasă a vieţii Sfântului Nicolae, fiecare poate deveni un moş Nicolae pentru semenii lor, îndeosebi în aceste vremuri grele când trebuie „să ne îmbrăcăm în iubire, care este legătura desăvârşirii”.
La finalul orei s-au citit scrisori şi poezii compuse de elevi, adresate Sfântului Nicolae.
Participanţi la această activitate au fost membrii Comisiei Metodice Religie şi Arte împreună cu Doamna Director Socol Elena.
Responsabil Comisie Metodică Religie şi Arte,
prof. Liche Nuţa
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



