Ora de religie NU este umplere a timpului,
ci sfinţire a timpului, ESTE Apostolat educaţional !
(P.F. Daniel, Patriarh B.O.R.)
* * *
Crearea unui blog destinat tinerilor aflaţi la frontiera marilor transformări are o largă adresabilitate mai ales că, generatia actuală are ca trăsătură dominantă expunerea masivă la tehnologie. Aici tinerii vor afla răspunsuri la unele din întrebările lor având în vedere că, educaţia religioasă îşi propune să treacă de la iluminarea intelectului la prefacerea umanului după chipul lui Hristos. Iar dacă inteligenţa minţii se uneşte cu bunătatea inimii, libertatea cu responsabilitatea, ştiinţa cu spiritualitatea, competiţia cu colegialitatea, se întrunesc atributele educaţiei ca îmbogăţire de cunoştinţe şi formare de conştiinţe.
Pe de altă parte, lansarea acestui blog are un caracter de eveniment. Avem în faţă acţiunea unui grup de entuziaşti care cred cu tărie că viitorul societăţii româneşti este strâns legat de destinul credinţei creştine.
Prof. Mihai Giosan, Inspector şcolar specialitate Religie – ISJ Neamţ
* * *
... Căci dacă realitate nu e, nici virtualitatea nu poate să apară!
Experienţa consumată în editarea acestui blog devine exemplară pentru timpul prezent şi pentru exigenţele formării spirituale a tinerilor. Îi felicităm pe iniţiatori şi le urăm multă inspiraţie, dăruire şi cutezanţă.
Este evident faptul că o comunitate (şcolară, religioasă) se defineşte astăzi nu numai pe baza unor constante spaţio-temporale, a unor identificări destul de exacte din punct de vedere geografic sau cronologic. Dimpotrivă, comunitatea actuală, o dată cu delocalizarea şi desincronizarea aduse de noile tehnologii informaţionale, se recompune permanent, prin jocul interferenţelor şi cuplărilor de tot felul. O comunitate – spirituală şi nu numai - nu se mai defineşte doar pe considerente teritoriale. Ea devine din ce în ce mai largă, mai elastică, mai fluidă. Ceea ce rămâne constant este ataşamentul actorilor care o compun la un set de atitudini şi trăiri, filiaţia acestora în jurul unor repere, identitatea de interese şi recunoaşterea comună.
Din perspectivă creştină, comunitatea este chemată să ajungă la comuniune, adică la activarea in presentia a marelui mister al euharistiei, care nu se poate consuma decât prin prezenţa şi participarea efectivă, dimpreună a credincioşilor. Dar ceea ce prefaţează sau stă după acest mister se poate apropia şi prin intermediul mediilor digitale. Fenomenul esenţial este însoţit de o „retorică” ce îi dilată conturul şi îi sporeşte valoarea. Iar această discursivitate însoţitoare poate fi livrată şi prin intermediul suporturilor electronice. Nu mai vorbim de activităţile misionare, de informarea instrumentală, de desfăşurările social-caritabile, de implicaţiile cultural-educative ce vor fi potenţate şi astfel. Că lucrurile cunosc o atare evoluţie, avem deja multiple probe: disiparea experienţei didactice prin închegarea unei comunităţi virtuale a profesorilor de religie, apariţia şi răspândirea unei „cyber-culturi” de factură religioasă, structurarea unor reţele virtuale sau forumuri de discuţie pe probleme religioase, interconexiunile dintre credincioşi prin facilităţile poştei electronice. Credinţa se poate consolida sau poate să „învie” dacă este stimulată şi prin pârghii pe care saecolum-ul le decantează la un moment dat.
Să fim bine înţeleşi: nu pledăm pentru o virtualizare a bisericii sau a şcolii, nu suntem de acord cu o relativizare a vieţii parohiale, a practicii educaţionale, cu o dispariţie a concreteţii şi imediatităţii acestor experienţe. Vrem să sugerăm că, alături de ceea ce este, se iveşte încă ceva. „Virtualizarea” parohială sau şcolară se edifică, evident, după şi pe ceea ce se întâmplă concret în cadrele reale. Nu putem conta pe o formare a credinţei „pe cale virtuală”. Şi nici pe administrarea Sfintei Împărtăşanii „la distanţă” sau „on line”. Virtualizarea apare după un proces temeinic şi îndelung de „realizare” în biserică a credinţei şi conduitelor corespunzătoare sau de formare şi consolidare a acestora în spaţiul şcolar. Virtualizăm acele gesticulaţii care suportă acest proces, prin prelungiri fireşti a ceea ce deja a început, a prins contur, a devenit real. Căci dacă realitate nu e, nici virtualitatea nu poate să apară!
Prof. univ. dr. Constantin Cucoş (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi)
* * *Cum s-a născut ideea acestui blog?
Fiind redactori coordonatori ai revistei „Vârsta inocenţei” (Şcoala Roznov), am înţeles că în spaţiul unei rubrici nu pot fi cuprinse toate materialele de factură religioasă ale elevilor. De aceea, în parteneriat cu profesorii de religie ai şcolii, am propus crearea acestui blog pentru ca tinerii elevi să aibă mai multă libertate de manifestare.
Spaţiul virtual de comunicare (blog, site, reţea socială de comunicare) este o provocare a timpului nostru care trebuie transformată într-o modalitate pozitivă de canalizare a energiilor creatoare ale tinerilor de astăzi. Preotul, în colaborare cu profesorul de religie, şi nu numai, poate fi catalizatorul unor activităţi şcolare şi extraşcolare care să aibă ca finalitate educaţia sănătoasă a tinerilor elevi. Acesta este motivul pentru care, prin intermediul acestui blog al Catedrei de Religie a Grupului Şcolar Roznov, dorim să folosim mijloacele informaţionale moderne ca o torţă care să aprindă lumină în sufletele cât mai multor tineri.
Ne dorim ca un număr cât mai mare de tineri elevi să expună în paginile acestui blog gândurile lor frumoase, creaţii artistic-plastice, activităţi şi evenimente cu rezonanţă religioasă pentru ca ora de religie să fie cu adevărat un timp al devenirii umane!
Prof. înv. primar Vasile Alina
Preot Vasile Iulian (Chintinici-Roznov)
Preot Vasile Iulian (Chintinici-Roznov)
* * *
„Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi…” (Matei 19,14)
Din dorinţa de a pune în valoare talanţii primiţi de la Dumnezeu şi de a veni în ajutorul copiilor mici şi mari, deschidem un nou drum spre comunicare, colaborare şi unitate.
Ne dorim o întâlnire a lor, a copiilor buni şi curaţi la inimă, care, prin lucrările ce le vor expune pe parcurs, ne vor vorbi despre muncă, înţelepciune, pricepere şi talent.
Copiii se vor prezenta în diferite împrejurări din viaţa lor de zi cu zi şi sperăm că vor reuşi să-i modeleze şi să-i deprindă şi pe colegii lor în trăirea şi aplicarea concretă a principiilor de credinţă creştină.
Aşa cum înaintaşii noştri, ori de câte ori începeau un lucru sau porneau la drum, cereau mai întâi ajutorul lui Dumnezeu, închinându-se şi zicând „Doamne ajută!”, la fel facem şi noi, pentru un început bun şi folositor, pentru suflet şi pentru Dumnezeu.
Mulţumim anticipat tuturor celor care cu pricepere se vor implica cu dăruire şi se vor strădui să insufle şi celorlalţi colegi dorinţa curată de a iubi pe Hristos şi pe semenii lor.
... „cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5,19)
Prof. Liche Nuţa
Prof. Tacu Tudor
Prof. Afrăsiloae Lucian
