duminică, 8 aprilie 2012

Cercul de pictură Trepte spre Lumină (Roznov, ediţia a II- a, 2012)

In cadrului activităţii cercului de pictură Trepte spre Lumină derulate în săptămâna Şcoala Altfel, care s-a desfăşurat în parteneriat între următorii organizatori:
-          preot Iulian Vasile (activitate desfăşurată cu elevi din parohia Chintinici);
-          profesoara de religie Nuţa Liche (activitate desfăşurată în cadrul proiectului educaţional Trepte spre Lumină);
-          profesoara învăţământ primar Alina Vasile (activitate desfăşurată în cadrul proiectului Atelierul plăsmuirilor literar-artistice: Şcoală a devenirii umane).
La activitate au participat un număr de 32 elevi din ciclul primar şi gimnazial. Manifestarea s-a încheiat cu susţinerea unui recital de poezii şi cântece religioase, prezentarea unei scenete, apoi expoziţia de icoane. La finalul programului, elevilor participanţi li s-au înmânat diplome şi pachete cu dulciuri, din partea parohiei.
Activitatea a fost coordonată de către director prof. Elena Socol şi director adjunct prof. Ioan Stroea.